marți, 1 iulie 2014

Tipografia G. A. Lăzăreanu

G(eorge). A. Lăzăreanu
tipograf, editor

n. 1861, Bucureşti - ?


Elev al tipografiei Anton Mănescu, a avansat rapid şef al elevilor tipografi ai atelierului, iar când tipografia a fost restructurată după moartea proprietarului, de către văduva sa, Dorotheea P. Cucu, G. A. Lăzăreanu a devenit directorul stabilimentului. În 1889 se asociază cu C. Săvoiu, ginerele lui Eduard Wiegand, patronul tipo-litografiei "Universala", iar după doar un an, investeşte în instalaţii tipografice moderne şi deschide propriile sale ateliere. A tipărit pentru o perioadă ziarul Epoca al lui Nicolae Filipescu. Lăzăreanu cumpără  la licitaţie tipografia Cerbu (fostă "La Roumanie"),  pe care, ulterior o vinde în 1906 lui Dim. C. Ionescu care deschide tipografie în strada Şelari 10. Tipografia G. A. Lăzăreanu va fi vândută în 1919 proprietarului tipografiei "Carmen Sylva" (Str. Regală 6 bis), ambele tipografii funcţionând separat până în 1923, când sunt contopite de proprietar.
Tipografia a primit medalia de aur la Expoziţia Cooperatorilor din ţară (1884-1885). A funcţionat în strada Episcopiei nr. 3, în fostul han Ivanciu Gherasim, care va fi demolat în 1912 pentru a fi construit hotelul Athénée Palace.






[bibliografie]
AT (1902)
AG (1927; 1928)
Ion Paraschiv, Trandafir Iliescu - De la hanul Şerban-Vodă la hotel Intercontinental (Ed. Sport-Turism, 1979)